marți, 8 aprilie 2014

Capitolul 26. Planurile de gestionare a deşeurilor

Art. 37. - (1) Pentru îndeplinirea obiectivelor prezentei legi se elaborează planuri de gestionare a deşeurilor la nivel naţional, regional, judeţean, inclusiv al municipiului Bucureşti.

(2) Planul naţional de gestionare a deşeurilor, denumit în continuare PNGD, se elaborează de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi acoperă întregul teritoriu geografic al României.

(3) Planul prevăzut la alin. (2) se aprobă prin hotărâre a Guvernului şi se notifică Comisiei Europene.

Art. 38. - (1) În baza principiilor şi obiectivelor prevăzute în PNGD şi a cadrului general stabilit prin Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 951/2007 privind aprobarea Metodologiei de elaborare a planurilor regionale şi judeţene de gestionare a deşeurilor se elaborează/realizează/revizuiesc planurile regionale de gestionare a deşeurilor, denumite în continuare PRGD, de către Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului, denumită în continuare ARPM, împreună cu toate consiliile judeţene aparţinând regiunii respective.

(2) PRGD se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.

Art. 39. - (1) În baza principiilor şi obiectivelor din PNGD şi a cadrului general din Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 951/2007 se elaborează/realizează/revizuiesc planurile judeţene de gestionare a deşeurilor, denumite în continuare PJGD, de către consiliul judeţean, în colaborare cu agenţia judeţeană pentru protecţia mediului, denumită în continuare APM, şi planul de gestionare a deşeurilor pentru municipiul Bucureşti, denumit în continuare PMGD, de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti în colaborare cu autoritatea publică teritorială pentru protecţia mediului Bucureşti.

(2) PJGD se aprobă prin hotărâre a consiliului judeţean, iar PMGD, prin hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, cu avizul APM sau ARPM, după caz.

Art. 40. - (1) Realizarea studiilor, expertizelor şi proiectelor necesare pentru elaborarea planurilor de gestionare a deşeurilor poate fi încredinţată cu respectarea prevederilor legale privind achiziţiile publice.

(2) Elaborarea şi avizarea planurilor de gestionare a deşeurilor se fac cu respectarea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe.

(3) Autorităţile publice şi operatorii economici au obligaţia furnizării datelor necesare elaborării planurilor, potrivit prevederilor legale.

Art. 41. - (1) Planurile de gestionare a deşeurilor cuprind o analiză a situaţiei actuale în domeniul gestionării tuturor categoriilor de deşeuri, precum şi măsurile care trebuie luate pentru îmbunătăţirea condiţiilor de mediu în cazul pregătirii pentru reutilizare, reciclare, valorificare şi eliminare, precum şi o evaluare a modului în care planurile vor ajuta la punerea în aplicare a obiectivelor şi dispoziţiilor prezentei legi.

(2) Planurile prevăzute la alin. (1), luând în considerare nivelul geografic şi acoperirea zonei de planificare, trebuie să conţină cel puţin următoarele:

a) obiectivele şi priorităţile autorităţilor administraţiei publice locale în vederea îndeplinirii obligaţiilor din domeniul gestionării deşeurilor;

b) tipul, cantitatea şi sursa deşeurilor generate în teritoriu, deşeurile care ar putea fi expediate de pe sau pe teritoriul naţional, precum şi o evaluare a evoluţiei viitoare a fluxurilor de deşeuri;

c) schemele existente de colectare a deşeurilor şi principalele instalaţii de eliminare şi valorificare, inclusiv orice aranjamente speciale pentru uleiurile uzate, deşeurile periculoase sau fluxurile de deşeuri abordate de legislaţia specifică;

d) o evaluare a necesarului de noi scheme de colectare, închiderea instalaţiilor de deşeuri existente, infrastructura suplimentară pentru instalaţiile de deşeuri potrivit prevederilor art. 24 şi, dacă este cazul, investiţiile legate de acestea;

e) informaţii suficiente cu privire la criteriile de identificare a amplasamentului şi la capacitatea viitoare de eliminare sau de operare a instalaţiilor majore de valorificare, dacă este cazul;

f) politici generale de gestionare a deşeurilor, inclusiv tehnologii şi metode planificate de gestionare a deşeurilor sau politici privind deşeurile care ridică probleme specifice de gestionare;

g) estimarea costurilor pentru investiţiile privind operaţiile de valorificare şi eliminare;

h) etapele care trebuie urmărite de autorităţile responsabile pentru îndeplinirea prevederilor prezentei legi;

i) modul de implementare a planurilor de gestionare a deşeurilor;

j) orice alte informaţii relevante necesare pentru asigurarea îndeplinirii obiectivelor prezentei legi.

(3) Luând în considerare nivelul geografic şi acoperirea zonei de planificare, planurile prevăzute la alin. (1) pot conţine:

a) aspectele organizaţionale legate de gestionarea deşeurilor, inclusiv o descriere a alocării responsabilităţilor între actorii publici şi privaţi care se ocupă cu gestionarea deşeurilor;

b) o analiză a utilităţii şi a adecvării utilizării instrumentelor economice şi de altă natură pentru rezolvarea diverselor probleme legate de deşeuri, luând în considerare necesitatea menţinerii unei bune funcţionări a pieţei interne;

c) utilizarea unor campanii de sensibilizare şi de informare adresate publicului larg sau unor categorii speciale de consumatori;

d) siturile contaminate istoric de eliminare a deşeurilor şi măsuri pentru reabilitarea acestora.

(4) Planurile de gestionare a deşeurilor respectă cerinţele privind gestionarea deşeurilor stabilite prin art. 23 din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare.  

Definiții din Legea 211/2011 aici.

0 comments:

Trimiteți un comentariu

Popular Posts

Disclaimer

Articolele si orice alte informatii publicate pe acest blog sunt furnizate doar cu scop informativ si nu reprezinta recomandari referitoare la produse, servicii si actiuni specifice.

De asemenea, ele nu au intentia de a servi si nu pot fi interpretate in scopuri juridice.

Este intentia autorului de a verifica si de a mentine la zi informatiile continute pe blog in masura in care acest lucru este posibil dar autorul nu isi asuma nicio responsabilitate in legatura cu utilizarea tuturor si oricareia dintre informatiile prezentate pe acest site in orice alt scop, in afara celui de informare.

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Design by Free WordPress Themes | Bloggerized by Lasantha - Premium Blogger Themes | Top WordPress Themes